Imbinarea cu denumirea de ” gura de lup ” este denumirea populară, locală … nu știu sigur, a prelungirii și unirii a două grinzi. La cabana noastră e vorba despre grinzi de 200×200 mm, din molid. Meșterii din Ieud le-au făcut îmbinările în 2 timpi și 3 mișcări, iar din septembrie până acum lemnul a apucat să se uște și să lucreze. Când zic execuție rapidă, mă refer la faptul că au trasat și au făcut tăieturile fără să stea prea mult pe gânduri, semn că știau ce fac și că au mai făcut îmbinare în gura de lup de multe ori înainte.

imbinarea gura de lup
imbinarea gura de lup

Lemnul s-a uscat mult, s-a deformat și au apărut distanțe mari în interiorul îmbinării, care era perfectă la momentul de acum 1 an. Legătura a fost securizată cu vreo 7-8 holtzșuruburi de 5×200, însă s-a tras totul pe măsură ce lemnul și-a făcut făcutele. Ca structură și poziție, nu afectează deloc integritatea cabanei, însă estetic e drept că nu dădea prea bine.

În august am avut parte de vizita româno-belgiano-canadiană a clanului Cramar și ca urmare a fost momentul când arhitecti și meșteri s-au perindat prin structura noastră învelită șuc draniță și și-au oferit sfaturile. Suntem oameni foarte deschiși și receptivi la tot ce privește un plus așa încât ascultăm opiniile celor avizați și le filtrăm cu gândirea noastră. Am fost asigurați că modelul constructiv, gabaritele elementelor de lemn și distanțele diverse sunt de natură să asigure o trăinicie excepțională a întregii structuri. Observațiile au fost bune și le-am luat în calcul, însă am reținut comentariul lui Adi referitor la calitatea îmbinării și cum crede el că trebuia făcut totul. Imaginile de mai jos aparțin Qual Construction Bois.

imbinarea gura de lup

Am decis sa-i public opinia, schița și imaginile cu ceea ce lucrează el, chiar dacă lemnul din opera lui este grindă din lemn stratificat. Lemn uscat, prelucrare atentă, ca la carte, folosind fierăstraie de mână japoneze, ca și Oyakata, sunt ingredientele care trebuie să rezulte într-o formă finală mult mai reușită. Adi are o supărare referitor la lucrul cu drujba la dulgherie, pe deplin justificată, însă e posibil ca adevărul să aibă mai multe fețe.

Inclusiv la București s-a deschis subiectul acesta, cu d-na Radu de la RevistaDinLemn și astfel am decis să prezint imaginile de mai sus cu scop informativ, despre această îmbinări în gura de lup sau fulgerul lui Jupiter cum a mai fost alintată. Sunt posibile nenumărate variațiuni pe această temă și cei pasionați de îmbinări vor avea cu siguranță opinii complementare.

Părerea lui Adi Cramar a fost următoarea :

“Meșter” sau atunci când ți-a crescut o drujbă în loc de mână.
Nu contest savoir-fair-ul meșterilor dulgheri maramureșeni, el exista realmente. Dacă drujba ar disparea din panoplia sculelor lor de lucru, sunt sigur ca acei meșteri care-și stăpânesc meseria, s-ar întoarce foarte ușor la rindea, fierăstrău și daltă.
Dar, până atunci, meseria se pierde cu o viteză de secol XXI, adică cu aceeași viteză cu care apar casele mov cu balcoane inox și garduri din aluminiu.
E trist și frustrant să vezi meșteri care dau drumul drujbei pentru absolut toate asamblajele si tăieturile. Nu, nu mă gândesc la ei, nici la mine, mă gândesc la acei tineri care-și învață meseria pe lângă ei. Satisfacția lucrului bine făcut e tot mai rară. Acele asamblaje în care nu intră foița de țigară nu mai există. Lemnul nu se mai taie în perioada propice, se construiește cu lemn verde, ieșit din gater. Imbinările pe care le-am vazut sunt doar o caricatură a ceea ce a existat cândva. Adevărații meșteri sunt din ce în ce mai rari.
Ceea ce există e doar banul, lucrul făcut la repezeală și lipsa de exigențe din partea voastră, a clienților potențiali.

Se mai poate face ceva? Da!
Dacă sunteți tineri sau mai puțini tineri (ultimul meu stagiar, profesor, avea 59 de ani), învățați meseria lângă meșteri integri, cu coloana, care-și iubesc meseria și o respectă.
Daca sunteți clienți potențiali, faceți apel la un consultant extern (da, există, chiar și în meseria asta) și (sau) la un (o) arhitect(ă).
In lumea construcțiilor, meseria de dulgher e cea mai apreciată nu doar fiindcă se lucrează la mm și nu ai dreptul la eroare dar și fiindcă există coduri scrise și nescrise, există regulile artei și, în fine, materia primă e o materie nobilă care e respectată. Dacă le respecți, te respecți întâi și întâi pe tine, apoi pe client și pe arhitect. Daca nu, dispari. Așa e în lumea mea.

Ca să nu pară vorbă goală, mai jos am inclus cateva imagini unde s-a făcut de către doi belgieni, o imbinare japoneză pentru un client brazilian. Cei doi sunt din echipa lui Adi.

Și ca totul să fie complet, se poartă discuții serioase despre un atelier de dulgherie în aer liber, cu focalizare pe îmbinări de grinzi, inclusiv gura de lup, coadă de rândunică la colțul casei, dulgherie pentru construcții din lemn. Locația – Baia Sprie, Maramureș. Ceva cu cortul pentru meșteri și ucenici, cu material lemnos și spațiu disponibil la discreție și concluzii la foc de seară lângă ceaun. Ce spuneți? M-aș bucura să aflu ca sunt doritori. Eu deja mă tem de atracția pentru dulgherie și de-aș putea să mă multiplic pe timpul zilelor lucrătoare tare mi-aș dori să învăț și să practic această meserie.

Concluzie despre dulgherie … pentru că nu mă pricep și pentru că toți oamenii care m-au ajutat la casuta din Baia Sprie sunt dragi sufletului meu, parcursul acestei construcții este unul foarte bogat în experiențe. Mă bucur că șansa mea a fost de a beneficia de aporturi la timp pentru a reuși să corectez inadvertențe apărute fără rea voința. Timpul s-a dovedit darnic, ca și la cazul îmbinării gura de lup, cu noi, permițându-ne să aflăm și să remediem la timp. Azi, la mai bine de un an de când am început, știu mai multe și sunt mai dornic să învăț.

Cu drag, de lucru bine făcut.