Trebuia sa existe cate un ghid de arhitectura dintotdeauna, pentru întreaga Românie, pentru a evita murdăria arhitecturala care predomină în satele României. Am constatat deja prea târziu, atât cei profesioniști cât și simpli călători prin România decadența care a cuprins mediul rural unde oameni neinstruiți, recent scăpătați, prin muncă sau șansă au construit imobile în afara unui ghid de arhitectura, cu acordul autorităților și fără ca cineva să bage de seamă că rezultatul final va fi iremediabil și cu efect de lungă durată.

Egal, vorba neamțului, am irosit 27 de ani. Poate de acum înainte avem o șansă să facem cum trebuie lucrurile. OAR – Ordinul Arhitectilor din Romania a reușit publicarea pe site-ul lor a unui ghid de arhitectura rurală pentru fiecare zonă care a avut norocul să aibă oameni-arhitecți cu drag de tradiție și păstrarea ei, cu implicare și dăruire. În zona noastră Laura Zaharia a coordonat un grup dintre care fac parte Oxana Craciun  și Ina Gabriela Funețan, două doamne pe care le cunosc. Nu sunt singurii implicați în acest demers, va rog parcurgeți documentele publicate pentru a descoperi detaliile. Toate cele 4 zone ale Maramureșului, depășind chiar granițele administrative ale județului, au parte fiecare de un astfel de ghid de arhitectura. Sunt mai mult decât bine-venite, salut cu tot dragul și încântarea apariția lor publică.

Harta Romaniei cu Ghiduri de arhitectura OAR
Harta Romaniei cu Ghiduri de arhitectura OAR

“Arhitectura tradiţională din Maramureş este o arhitectura a lemnului care prin textura şi cromatica sa se detaşează cu discreţie din mediul natural înconjurător şi se raportează cu armonie la aceasta.”

Maramureșul are parte de 4 zone distincte – Țara Maramureșului ( zona istorică de peste munți) Țara Lăpușului, cea de la granița cu Năsăudul, Țara Chioarului și Ținutul Codrului. Fiecare parte este distinctă ca arhitectură, obiceiuri, oameni și locuri. Casele diferă, deși ca materiale de bază au similitudini. Portul popular diferă și el iar bucatele sau cântecele au gust sau sunet diferit. Suntem atât de frumoși și unici în Ardean, însă cu nimic mai frumoși sau mai presus decât celelalte regiuni. Tot Ardealul aprope este cuprins și fiecare zonă are un ghid de arhitectura publicat. Cele care nu au sper să fie în lucru, îmi doresc să se completeze toate spațiile lipsă. Muntenia mi se pare cea mai văduvită, deși acolo sunt tezaure autentice ce trebuie valorificate.

Aici găsiti toate ghidurile de arhitectura publicate de OAR.

Maramureșul meu este singura zonă care a ajuns să înregistreze scădere pe domeniul turismului în 2016. Pare incredibil când avem Cimitirul Vesel, bisericile din lemn vechi de secole, Mocănița sau porțile maramureșene. Tot aici este Mănăstirea de la Bârsana și pârtia de schi de la Borșa, singura din Estul Europei care ofera posibilitatea de a face sărituri cu schiurile pe pârtie naturală, ca la Sarajevo, fără trambuline artificiale. Nici nu știu ce să mai enumăr așa, la prima răsuflare, pentru că lista este imensă, interesul există, însă ne confruntăm cu o situație fără precedent în istoria acestei regiuni, atât de cunoscute și aparte din întreaga Românie.

Kitchurile de case cu inox, beton, tablă stridentă sau statui păreau glume și eram subiect de știri de ora 5 pm, însă azi, turiștii care ne vizitează sunt oripilați de ansamblul traseelor pe care le parcurg. Ei caută sâmurele de tradiție, de autentic rural, de vechi, de moștenire păstrată, însă găsesc construcții oripilante, pentru a căror ridicare nu îi învinuiesc pe proprietari, ci pe autorități. Nu a mai existat un ghid de arhitectura până acum, iar membrii acestei bresle, a arhitecților, au livrat proiecte fără a fi reglementați în vreun fel de linii călăuzitoare și etică în formele sau materialele folosite. Proprietarii, oameni care au trăit înainte în case din lemn, au lucrat pământul și au crescut animale, după ce au scăpat în străinătate la muncă, s-au întors îndârjiți și cu potență financiară să demonstreze că ceea ce le-a plăcut poate fi reprodus în satul lor. Trufia asta orgolioasă a dus ca banii aduși din străinătate să finanțeze construcții complet diferite de stilul tradițional. Oamenii au vrut să facă ceva ca să moară de ciudă vecinul, să demonstreze că s-au desprins de condiția modestă dinainte, să aibă motiv să se fălească cu ceea ce a reușit, să poată afirma că are ceea ce are și franțuzul, neamțul sau italianul.

Condescența autorităților, din țara nimănui, unde fiecare face cum îl taie capul dacă nu-l oprește nimeni, a dus la monstruozități de imobile pe care nici să le aspire sau să curețe geamurile nu poate fizic să facă o familie de 2 adulți. Căsuțele mici din lemn au fost dărâmate, demolate sau acunse în spatele acestor edificii. Dacă bătrânii n-au murit atunci poate căsuța lor mai există și e locuită de toată familia, inclusiv tinerii care au făcut vila din față. În vilă este jacuzzi, în jacuzzi mileu și ghiveci de ferigă, pentru că simplitatea condiției nu se schimbă dacă ai bani mulți.

Astfel turiștii, care prost informați față de vremurile actuale vin să vadă sindrilă de lemn și case vechi de peste 100 de ani, cum este și Casa cu Clăi, ajung să se mire în sensul rău când trec prin sate unde sunt amestecate case vechi degradate cu imobile construite cu materiale complet atipice zonei.

Acuma, cine recomandă celor care construiesc să respecte tradiționalul, nu recomandă să se trăiască în condiții de sărăcie, în case mici și nici nu interzice confortul. Sunt norme de înălțime, de amplasare, de materiale pentru fațade și acoperișuri care ar trebui să fie unitare pentru o localitate. Nici în străinătate, de acolo de unde și-au câștigat banii mulți, nu li se permite să construiască în afara unor rigori de arhitectură, însă partea asta nu au preluat-o de acolo și nici aici nu le-a refuzat nimeni proiectul.

Poate de acum încolo avem o șansă, în condițiile în care autoritățile și arhitecții se vor apleca asupra acestor ghiduri. Mai putem salva, există autentic suficient ca să constituie baza unei renașteri. Mai avem meșteri dulgheri pricepuți și știu sigur că sunt tineri entuziaști și deschiși care pot prețui și perpetua aceste valori. Da, suntem înapoiați, nu am atins gradul țărilor dezvoltate, însă suntem neîntinați și autentici, mai avem savoare rurală, mai mâncăm sănătos și cultivăm pământ neinfestat cu chimicale. Înapoierea noastră este azi un atu, o valoare pe care vesticii si oameni de pe alte continente, o caută cu fervoare. La ei este totul aliniat, trasat, sticlă și beton, nu mai este pădure virgină și nici tradiție păstrată altundeva decât la muzee.

Eu cred în aceste valori, mă bucur pentru demersul arhitectilor și mă raliez efortului lor. Jos pălăria pentru OAR și membrii lor.

Nu nesocotiți recomandările din fiecare ghid de arhitectură, putem scoate valoare din vechiul desprăfuit!

S-aveți trai bun, minte destupată și spor în truda voastră!