E greu de revent la normalitatea din Romania după o tură de plimbare prin vestul Europei. Și spun asta din postura omului care nu a vrut să ” plece ” din țară, ci am ales și îmi doresc să pot trăi în țara mea, la un nivel decent. Nu am pretenția și nici nu mă aștept să văd curând ceva asemănător ca și în țările dezvoltate – ce aberant sună, de parcă noi am fi ceva țară cu prima generație coborâtă din copac, fără coadă.

Nu reușesc să înțeleg cum la ei se poate și la noi nu, cum pot oamenii, nu guvernanții sau clasa politică să se comporte într-un fel care să facă o țară frumoasă, curată, ordonată, cu câmpuri lucrate, case îngrijite, orașe civilizate. Au și ei uscăturile lor, dar la modul general există ceva care se traduce printr-un alt stil de viață. Noi, ca persoane individuale, fiecare dintre români în parte, atunci când ajungem acolo ne integrăm perfect, învățăm regulile de conviețuire și respectăm și păstrăm acel stil de viață. Ni-l dorim, dar nu ni-l putem face, cred că din prea multă invidie, ranchiună, lene sau nepăsare de care dăm dovadă când suntem în grup mai mare, de români.

Simonswald Padurea Neagra Germania
Poze de familie – vizita in Padurea neagra – Simonswald

Acolo comunitățile, ideea pe care am mai pomenit-o anterior, sunt cele care se gospodăresc și fac local ca treaba să meargă și să arate totul așa de bine cum arată. Și ei fac chestii necinstite, fenteaza regulile, caută portițe și încearcă să câștige cât mai mult și să plătească cât mai puțin, dar cred că diferența este că nu se dedau la găinării. Nu fac acele mărunțișuri de comportament care însumate duc la o imagine de ansamblu deplorabilă. Să vezi străzile curate, casele îngrijite, utilitățile publice respectate și păstrate fără a le deteriora este ceva la care ei țin și nu decad în zona fără întoarcere a comportamentului barbar. Am văzut și oameni ai străzii, care culeg ceea ce magazinele aruncă ca fiind  depreciat. Poate că procentul de oameni de treabă, care păstrează regulile și țin să fie aplicate e mai mare decât a celor care deteriorează și astfel suma finală rămâne la un nivel superior față de aceleași categorii, cu procente defavorabile nouă, din România.

Am găsit în Munții Pădurea neagră, la Simonswald, o comunitate mică, cu profil similar Maramureșului. Sate pe buză de munte, la care ajungi prin tunel si ”națională” cu 2 benzi pe sens. Cred că la noi s-ar considera autostradă, dar la ei e normalitatea drumurilor. Case gen cabane, cu 1 nivel superior și mansardă, fără exagerări de spațiu inutil sau opulent, cu flori la ferestre și garduri de lemn. Și lemn, că despre el e vorba oriunde în Pădurea neagră, lemn în orice și oriunde. Garduri, case, placări de fațade, pasarele, poduri, clădiri utilitare sau spații publice. Am găsit în centrul localității două mori de apa, funcționale, cu destinație de spații publice, cu terase, localuri și loc de joacă pentru copii. Totul îngrijit și păstrat să vadă oricine vizitează zona că au respect pentru trecut, il păstrează și-l folosesc pentru turism, promovându-l. Spații de cazare de toate felurile, de la hoteluri la pensiuni, dar și multe campinguri, de corturi sau rulote. Toate cu lemn mult, bușteni, scânduri, grinzi, acoperișuri, garduri.

Jur împrejur am văzut câmpuri cultivate sau doar pajiști cu iarbă, până lângă liziera pădurii. M-a luat o ciudă de râdea Adriana de mine, când mă auzea spunând întruna, ” Cum de la ei se poate și la noi nu?” Cum se poate la ei sa fie pantă de 45 de grade, până hăt în buza pădurii, cu iarba tunsă regulamentar, mai ceva ca pe stadioanele românești. Cu ce scule lucrează ăia, cine se ocupă de toate astea? Ce au ei și noi n-avem? Nu e vorba de bani, nu cred fabula asta, eu cred că e vorba de oameni, de organizare, de spirit civic, de alt sistem de valori, pornind de la simplu cetățean până la primar. Nu mai sus, nu contează ce e mai sus, e vorba de localitate, de comunitate de respectul pe care ți-l acorzi singur și-l pretinzi celor care trec pe acolo să-l aplice și ei.

Victor al meu a fost de-a dreptu’  încântat, mi-a părut tare rău că Tudor nu ne-a putut însoți. Am revenit acasă cu un sentiment de AMĂRĂCIUNE – nu altceva, un sentiment profund de dezamăgire pentru ceea ce comunitățile noastre reușesc să facă. Suntem harnici, dar nu reușim să punem interesul comun mai sus de cel personal. Avem o țară incredibil de frumoasă, prost prețuită.

Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă.

Să se predea la școală partea a doua din Scrisoarea a III-a, nu despre Baiazid și Mircea, nu ajută la nimic, ci despre ciocoi. Să fie cei ce urmează mai curați și mai puțin înrăiți.

Mi-am pus în gând să fac la livadă ceea ce cred că ar face și un neamț, să schimb începând cu mine ceea ce se vede, poate că se mai ia după mine un vecin sau altul și inflorim, în loc să veștejim. Dacă aveți timp, bani și puteți să vizitați partea turistică a Germaniei, Pădurea Neagră, dar nu numai, vă rog să o faceți, să vă încărcați pozitiv și să vă întoarceți să reproduceți.

Simonswald – Padurea Neagra

Simonswald Padurea Neagra Germania
Poze de familie – vizita in Padurea neagra – Simonswald
Simonswald Padurea Neagra Germania
Poze de familie – vizita in Padurea neagra – Simonswald
Simonswald Padurea Neagra Germania
Poze de familie – vizita in Padurea neagra – Simonswald
Simonswald Padurea Neagra Germania
Poze de familie – vizita in Padurea neagra – Simonswald

Cu drag, de bun simț, lucru făcut cu drag și onestitate, ne lipsesc cel mai mult ca aplicare, nu ca teorie.