Pentru că dimensiunile pentru consola TV sunt acordate cu diagonalele tot mai mari ale televizoarelor, am ajuns să livrăm cel mai des variantele de consola TV de 200 și 250 cm. Sunt produse robuste, produse integral din stejar masiv, cu utilitate neîndoielnică și durată de utilizare greu de măsurat. Mă aștept ca peste 20-25 de ani să primim feedback-uri pozitive de la beneficiarii noștri.

consola TV
Stand TV finisat Corn Antik Nature Effect

mobila din lemn masivDimensiunea de 160 cm echipează de regulă setul pentru living cu două turnuri, în situațiile în care nevoia de depozitare este mai ridicată, însă pot spune din experiență că piesele de 250 cm au spațiu interior suficient de generos cât să cuprindă tot ceea ce ține de ansamblu media și televizorul vostru.

Am asistat în casa cuiva la o rearanjare de mobilier, iar consola TV livrată anterior a trebuit mutată pentru a face loc unor alte corpuri. Întreaga aranjare interioară a fost schimbată de stăpâna casei și domnul consort s-a conformat scoțând din sertar și din spațiile închise cu uși rabatabile toate CD-urile, DVD-urile, stația și boxele 5.1 … sufiecient cât să umple o masă de living și o comodă din apropiere. A trebuit golită complet pentru că locul care îi fusese destinat implica manevrare pe scari și nu putea fi mutată cu tot ceea ce găzduia. Mi-a fost cumva jenă să fotografiez în casa oamenilor tot ceea ce au scos din consola TV, dar îmi venea mie să zâmbesc că nu m-ar crede nimeni dacă ar vedea cu ochii grămada uriașă.

O masă de living și o consolă TV, finisate în aceeași nuanță de culoare sunt mobilier suficient pentru a mobila un Open Space, iar celor ce preferă minimalismul le recomand această soluție pentru a evita supramobilarea unui spațiu. Un colțar sau un set 3-1-1 de canapea cu fotolii confortabile, oricât de moderne, pot completa în mod inspirat accesorizarea cu mobilier a camerei. Spațiul nu trebuie consumat cu dulapuri sau comode, în opinia mea, funcția de depozitare ar trebui asociată cu dressingul sau o debara bine organizată. Vremea când mobila de living ocupa un perete dintr-un capăt într-altul a trecut.

consola TV
Stand TV finisat White Mat direct din fabrica

Sper să vă placă și vouă tot la fel de mult această piesă, pe care am readus-o în atenție. În catalog o găsiți complet descrisă și cu variantele de culoare pentru finisaj sub denumirea Stand TV.

Cu drag, de gusturi bune.