Ceremonialul ceaiului | China partea a II-a

Am avut privilegiul sa particip la acest ritual, servicrea licorii infuzate la ceremonialul ceaiului alaturi de doua persoane deosebite in doua seri consecutive. Mr. Lin si Mr. Xe, fiecare in felul sau unic m-au initiat si incantat cu gustul ceaiului de seara, la cate o poveste ce nu-mi doream sa se mai termine.

Longquan Celadon este denumirea ceramicii veche de peste 1600 de ani impartita pe doua curente: Geyao si Diyao. Primul apartine celor intitulati Elder Brothers Kiln iar al doilea le apartine la Younger Brothers Kiln. Diferenta este istorica prin selectarea lutului, de culoare inchisa pentru Geyao si colorarea cu rosu a corpului vaselor si cu maro ruginiu a bazei sau piciorului, iar pentru Diyao, la a carui aparteneta este si fabrica de ceramica a d-lui Lin, foloseste lut de culoare alba, cu finisaj exterior albastriu. Culoarea albastra este definitorie pentru Celadon-ul din Longquan, oferindu-i texturii un aspect catifelat, stralucitor si translucid.

Norocul face ca sa am in posesie doua statuete din acest tip de ceramica primite in dar de la Mr. Lin, ca urmare a ceaiului si discutiilor favorabile din timpul acestuia. Procedeul de fabricare este unic, facand ca aspectul exterior al ceramicii sa para ca intreaga piesa e reconstituita din cioburi.

Revenind la ceai, caci e punctul central al experientei mele, ceremonialul a decurs astfel: toti invitatii au luat loc la o masuta joasa, pe care se afla o alta „masuta de ceai”, in esenta o tabla groasa de piatra, sculptata, cu o parte a suprafetei concava, permitand ca lichidul scurs sa se colecteze catre un mic sifon. Acesta e legat printr-un tub la un recipient de colectare, ajutat de o pompa mica, de mana. Pe masa de piatra, sau de lemn, depinde de statutul celui care o detine, setul e compus din vase de ceramica: 6 paharele mici, de maxim 25 de ml, o cupa cu capac pentru prepararea infuziei, un ibric mic, si o sita cu suport.

Undeva in lateral exista un fierbator modern de apa, iar prepararea ceaiului a decurs astfel: Un pachetel de ceai de 7-10 g de plante s-a infuzat cu apa fierbinte. In cescutele minuscule s-a turnat apa fierbinte care a „spalat” si pre-incalzit recipientele. Apa a fost apoi golita pe placa de piatra, in acest sens d-l Lin a folosit o penseta si nu a atins in vreun fel cu mana cescutele. Apoi, cu capacul de pe vasul de infuzat a amestecat in infuzie, pret de citeva secunde, apoi a strecurat infuzia prin sita in ceainicul cel mic. A turnat apoi din ceainic tuturor in cescute, apoi le-a golit pe fiecare pe rand pe masa de piatra, in semn de ofranda. Iar a turnat apa fierbinte peste plante, a refacut amestecul si l-a strecurat in ceinic prin sita si iar ne-a umplut cescutele. Acum am putut sa bem.

Era infiorator de fierbinte, insa uzantele chinezesti permit sorbitul, fara a-l considera necuvincios. Zaharul, laptele sau mierea nu exista in zona. In tot timpul prepararii ceaiului mana gazdei se misca sigura iar ochii si gura oficiau politicos in atentia oaspetilor o conversatie placuta. Mi-a spus ca in felul asta se petrece in China o seara in compania prietenilor repetand procedeul de zeci de ori, ore la rand, fara a simti nevoia alcoolului. Aromele de ceai s-au schimbat pe rand, si am avut parte de un festin al gustului. Este imposibil de descris.

A doua seara Mr Xe a facut acelasi lucru, intr-o incapere destinata servirii ceaiului din Hotelul Saecy si nu am putut rezista tentatiei de a cere voie sa joc rolul preparatorului de ceai.

Doua seri minunate in compania unor oameni linistiti, relaxati, pentru care ziua are mai mult decit 24 de ore.

Mesele de ceai din camera mea de hotel (cadou din partea d-lui Lin) si a d-lui Xe au fost din lemn, masiv asa ca am incercat sa le surprind in cat mai multe pozitii ca sa am idee cat mai bune de modul in care au fost realizate.

Mare minune ceaiul, nu e de mirare ca s-au facut averi si tabieturi inchinate unor plante.