În sfârșit o campanie pe gustul meu, pe deplin ! Cea mai recentă campanie Blogalinitiative.ro ne îndeamnă să scriem pe bloguri despre Ce parchet se potriveste cel mai bine in casa ta?   Serios? Răspunsul meu e simplu, din stejar masiv, pentru că stejarul și parchetul se confundă de decenii în vorbirea curentă ca și adidașii cu pantofii sport.

Mă regăsesc perfect în acest demers de a scrie despre lemn și așteptam ocazia de ceva vreme. Am tot urmărit campaniile desfășurate, dar parcă n-aș fi vrut să scriu despre altceva decât despre lemn pe un blog dedicat lemnului. La ultimul eveniment la care am participat la București, legat de online, s-a vorbit de ponderea industriilor care apelează la online pentru a se promova și din păcate din top 10 lipsea mobila, lemnul sau amenajările interioare de orice fel.

www.parchetpeviata.ro este portalul online dedicat pardoselilor din lemn, fie din lemn masiv, fie cu sistemul triplustratificat. Dintre cei doi producători pe care îi reprezintă, unul este neaoș get-beget maramureșean, la o azvârlitură de băț de fabrica noastră. Din nou fericire pentru mine, mai ales că am participat la evenimente sociale în care s-a implicat –Voluntariat pentru campania de impadurire in Maramures. Karelia, cunoscut anterior și ca Larodan, e dovada succesului din acest domeniu, schimbarea numelui făcându-se după ce finlandezii au decis că fabrica din România trebuie să îi reprezinte în mod direct și au achiziționat-o.

Decizia de achiziție pentru parchet, alegerea între masiv sau triplu-stratificat vă îndemn să o faceți pe baza consultării cu un specialist, inclusiv cu cel care va face montajul, nu după folclorul care circulă referitor la pardoseli. Eu am ales acasă să montez peste parchetul din lemn masiv de stejar pe care deja îl aveam montat ( brăduleț, cum altcumva?) un parchet triplustratificat, de 12 mm grosime, lat de 10 cm, cu aspect de podele și cu finisaj periat, culoare vintage, un gri cretat … greu de explicat culoarea. Parchet triplustratificat stejar Nouveau Haze exemplifică cel mai bine alegerea mea. E în imaginea de mai jos.

parchet triplustratificat
Stejar Haze Kahrs

Am urmărit să folosesc proprietatea de izolare a vechiului parchet, nu am mai vrut să investesc în recondiționarea suprafeței deși integritatea materialului este impecabilă,  – chiar te ține o viață întreagă, dacă-l îngrijești corespunzător – iar acum, pentru a mă izola de nivelul inferior unde funcționează niște spații comerciale mă bucur de 2 straturi de parchet, plus folia cu bule dintre ele și credeți-mă că se simte. Am doi copii, iar cel mare cu prietenii lui stau culcați pe burtă direct pe parchet, indiferent ce se joacă, fie iarnă, fie vară și nu am nici un fel de emoții că vor răci.

Comerțul online trebuie să vină astăzi cu un pachet de servicii reale, iar lemnul este un segment în care cei implicați, comerciant și beneficiar, ajung și trebuie să interacționeze mai mult decât prin intermediul curierului care livrează produsul comandat online. Avantajele directe ale prezenței online încep cu posibilitatea consultării întregii oferte, indiferent la ce oră te hotărăști ”să vizitezi magazinul”, posibilitatea consultării consoartei – un aspect vital, informarea completă și analizarea opțiunilor în liniște, fără presiunea vânzătorului care te întreabă la 5 secunde după ce intri în showroom – Cu ce vă ajut?. Online oferta se actualizează cel mai repede, nu discutăm pe cataloage tipărite de la începutul anului despre modele scoase din producție sau indisponibile pe stoc, sau despre noile culori, care seamănă cu ce vedeți printat aici dar sunt puțin altfel … Apoi vine momentul interacțiunii directe, contact telefonic, primirea comenzii, montajul și întreținerea. Lemnul ajunge să unească oameni, produsele din lemn sunt calde și nu de puține ori se depășește bariera răcelii sociale, iar clientul și vânzătorul ajung cunoștințe, cu aspecte de amiciție.

Online ai timp să vezi cum se prezintă oferta, ce servicii adiționale mai găsești și cum și le prezintă. Eu am rămas uimit referitor la serviciul gratuit de mai jos. Aproape că regret că nu am achiziționat de aici parchetul de acum un an, deja aș fi beneficiat o dată de refacerea suprafeței anuală pe care cei de la www.parchetpeviata.ro o oferă, timp de 5 ani.

pardoseli din lemn
Serviciu Gratuit pentru pardoseli

Stejarul, fie masiv, fie triplustratificat este recomandarea pe care v-o propun, mai ales dacă preferați culorile clasice, în nuanțe de galben spre maro închis. Am scris pe acest blog despre perierea suprafeței lemnoase și în acest sens vă supun atenției finisajul STONEWASH. Dacă vă duce cu gândul la blugi, nu greșiți, este un procedeu care conferă aspecte vintage, învechit, folosit, suprafeței pe care se aplică, iar lemnul finisat astfel prezintă la suprafață o evidențiere a fibrei mai pronunțată.

Citește și – Parchet și mochetă pentru dormitorul tău?

Celelalte esențe lemnoase, pentru că există în oferta lor și lemn exotic și alte esențe autohtone, oferă sortimentație pentru toate gusturile iar celor care caută culori neobișnuite, altele decât cele clasice le recomand să se îndrepte către frasin, pot alege culori cum ar fi roz, albastru, galben. Eu nu gust astfel de combinații, dar știu sigur că se cer și este bine de știut că se găsesc.

Pentru cei interesați de partea ecologică, naturală declarația portalului este parchetpeviata.ro a ramas fidel viziunii de la inceput de a folosi numai produse ecologice si de calitate, din lemn 100%.

Imaginile au fost întotdeauna cea mai bună reprezentare, dar vă recomand ca pentru lemn întotdeauna să intrați în legătură cu cel ce vi-l furnizează, sufletul celor ce iubesc lemnul se simte, ascultați-le sfatul, încercați să luați deciziile și pe alte criterii decât cele financiare. Lemnul are viață, e parte din natură, la fel ca și fiecare dintre noi.

parchet din lemn

parchet din lemn
Parchet de stejar stonewashed
parchet din lemn
Parchet din frasin colorat
parchet din lemn
Parchet din frasin colorat
parchet din lemn
Parchet triplustratificat Kahrs din stejar
parchet din lemn
Parchet triplustratificat Kahrs din stejar

Cu drag, de lemn, masiv, dar mai ales de stejar.