Modul la care danezii trateaza amenajarile interioare și decorurile caselor în care locuiesc impun oricărui magazin de mobilă prezent pe pe teritoriul danez, un grad ridicat de atenție pentru a putea satisface cerințe de design dintre cele mai stilate. Să nu înțelegeți stilat prin descrieri oligarhice sau somptuase, ci prin simplitate funcțională cu accente puse pe calitatea materialelor. Nu veți găsi niciodată sibaritism în țările nordice.

magazin de mobila ILVA

Danezii vor și primesc design în tot ceea ce îi înconjoară. Am văzut obiecte pentru decorațiuni interioare extrem de simple la prețuri foarte ridicate, pentru că purtau nume de designeri danezi recunoscuți. Acolo este luat foarte în serios designul ca și concept și valoarea unui obiect aparent lipsit de sofisticare este extrem de ridicată tocmai pentru că ei sunt dispuși să plătească ingeniozitatea, imaginația sau conceptul surprinzător. Când spui Danish Design, nu se referă la istorie, deși e înglobată în conceptul de design, ci la aplicabilitatea de zi cu zi a unui trend început prin anii 60-70 când danezii au decis la nivel național că vor să devină ”frumoși”. Încerc să explic accepțiunea lor de frumos prin aspectul a tot ceea ce îi înconjoară și se pare că s-a inoculat o fobie generală de a investi în casa în care locuiesc și de a o schimba, modifica sau adăuga orice li se pare că contribuie estetic la asta.

Există o mulțime de magazine de decorațiuni interioare, cu acoperire pe toate segmentele ce înglobează artă aplicată în funcționalitate. Toate piesele pe care le vezi într-un magazin de mobilă sunt simple ca și concept, dar complexe ca și eficiență. Au dimensiuni minimaliste, picioarele scaunelor, a meselor sau a comodelor sunt subțiri, de regulă rotunde cu un profil teșit, fie corp de piramidă dreptunghiulară sau conică fie stilizări din metal. Totul este subțire pentru că masivitatea li se pare grosolană. Întreaga ofertă de mobilă din spațiul danez este axată pe evitarea încărcării spațiului și ușurință în utilizare-manipulare. Spațiile de depozitare ascunse, încastrate, diverse ca poziționare sau variante de utilizare sunt foarte apreciate.

magazin de mobila ILVA
masa din magazin de mobila Ilva similara cu modelul Farmer

Se merge în general pe combinațiile de metal și lemn, sunt reinventate și restilizate modele de mobila clasică sau aparținând stilului Danish Design. Simplitatea este cuvânt de ordine și calitatea materialelor este de la mediu în sus. Culmea e că prețurile sunt relativ accesibile, chiar și din punctul meu de vedere, comparat cu piața din Romania, dar când te gândești că salariile lor sunt incomparabil mai bune, nu este loc de echivalat nivelul de trai.

Folosesc foarte mult brad, apreciază finisajele rustice, ca notă de autenticitate și apreciere pentru tradițional. Am vazut și stejar, dar mai puțin, semn că nu doresc să țină prea mult un obiect de mobilier, ci își doresc să se poată dispensa de el fără să sufere că aruncă bani și să se re-înnoiască cât mai des.

Eu, personal, am petrecut 3 ore într-un magazin de mobilă danez uriaș, dintre cele mai apreciate la ei, ILVA, care includea în oferta lor de mese și modele foarte asemănătoare cu mesele Farmer, Britain sau Provence/Madrid pe care le fabricăm noi. Toate zonele de expunere erau amenajate complet, ca exemplificări ale unor soluții finale. Vezi fără nici un efort cum poate să arate la tine acasă un aranjament complet. Poți muta obiecte pentru o imagine finală a tuturor alternativelor de potrivire dintre mesele, scaunele sau corpurile disponibile.

Imagini din magazin de mobila danez

Se văd multe prețuri și calculați că dacă împărțiți la 2, găsiți aproape valoarea în lei.

magazin de mobila ILVA
acest model de scaun l-am avut in caminul 2MV din Timisoara
magazin de mobila ILVA
model de masa asemanator cu modelul Porto
magazin de mobila ILVA
model asemanator cu Britain

magazin de mobila ILVA

magazin de mobila ILVA

magazin de mobila ILVA

magazin de mobila ILVA

magazin de mobila ILVA

magazin de mobila ILVA

magazin de mobila ILVA

magazin de mobila ILVA

Cu drag, de modă veche și nouă.