Despre case de lemn am tot scris însă azi m-am întâlnit cu rulota pe structură de lemn, la categoria casute din lemn, adică ceva mic de tot, ultra-compact. Acum câțiva ani am mai scris despre asta și am primit emailuri și telefoane din partea unor oameni interesați de a-și achiziționa așa ceva. Prețurile firmelor care produc astfel de casute de lemn sunt prohibitive iar numărul lor redus. Locația acestor firme este de regulă în afara României și asta conduce, pentru orice român, la concluzia că poate ar putea încerca să o realizeze în regie proprie. Hopa, la partea asta, de inspirat, mă pricep, iar sugestiile sunt azi disponibile la câteva click-uri distanță.

Nu producem casute din lemn, să nu vă fie cu supărare, dar scriem aici despre tot ce e frumos si construit din lemn.

casute din lemn mici
Kootenay – prezentare oficiala

Cred că plătesc tribut unei gândiri analitice, care mă îndeamnă să cumpănesc orice decizie care implică bani printr-o documentare foarte laborioasă. Admit că simt nevoia acțiunii, de a sări la treabă, ca-n piscină. Pentru bani, aceste imbolduri nu-s cele mai bune porniri și cred că o cântărire prealabilă, cu analiza opțiunilor, se impune. Nu știu cum să diferențiez gradul de analiză înainte de acțiune ca să nu cad în extrema cealaltă, să evit prea mult acțiunea. Am citit undeva că decizia este momentul când te-ai săturat să tot analizezi opțiuni și de regulă vine brusc. Decizia .. da.

Condiții primare de analiză

Pentru un spațiu de locuit, definit ca utilitate temporară sau sezonieră, cu utilitate ridicată, care să îndeplinească funcțiuni multiple tendința generală este de a tot mări interiorul. Să fie și așa, și așa, iar pic cu pic se adună ceva care într-un final costa mult și nu este exploatabil în concordanță cu cerințele de pornire. Rămân ferm să cred că ideea casei cu structură A este una dintre cele mai bune opțiuni. Am cerut unei firme din Romania o cotație de pret și am primit suma de 12.000 de EURO ca și estimare pentru o bază de 8×8 m cu h=8m. Nu e rău deloc.  Strâng în continuare idei pentru casute din lemn și le public, să le am strânse pe toate într-un loc.

casute din lemn mici
Greenleaf Tiny Homes

Am văzut azi pe Pintrest imagini cu conceptul KOOTENAY, produs de Greenleaf. Este uimitor cum au reușit să incorporeze într-un spațiu mic toate utilitățile pentru o casă mică mobilă. Lemnul este a-toate-prezent și pe exterior și pe interior. Prețurile sunt de nivelul unei asemenea excentricități, pentru că dacă te lovește nebunia să vrei o rulotă RV personalizată cu toate accesoriile necesare unei călătorii de câteva săptămâni, în fiecare an, atunci e logic și normal să plătești de la 60.000 de USD în sus.

Personal apreciez modularitatea conceptului Kootenay și dacă l-aș aplica la casute de lemn mici de tot, fabricate din lemn, fără fundație, ci sprijinite pe o structură metalică suspendată … ar rezulta ceva mai mult decât corturile despre care am scris în –Glamping – un curent turistic ce ia amploare – și mai puțin decât o construcție clasică. Pentru mine, auspiciile sub care rumeg aceste gânduri sunt legate de posibilitatea ca Baia Mare să devină Capitală Culturală Europeana, corelată cu notorietatea din Maramuresul istoric și cu livada la care meșteresc cu drag de 2 ani. Nu știu dacă între fermier sau turism să aleg pentru offline. Ceva cu siguranță trebuie ales, o să am curent, internet și aer curat acolo, parcă zambește în mine tot mai mult gândul de a scrie articolele de pe www.stejarmasiv.ro de pe veranda cu vedere peste tot orasul Baia Sprie.

Kootenay – casute din lemn pe roți

casute din lemn mici
Kootenay – prezentare oficiala
casute din lemn mici
Kootenay – exterior lemn
casute din lemn mici
Kootenay – exterior
casute din lemn mici
Kootenay – intrare
casute din lemn mici
Kootenay – dining
casute din lemn mici
Kootenay – organizatoare
casute din lemn mici
Kootenay – utilitati
casute din lemn mici
Kootenay – bucatarie
casute din lemn mici
Kootenay – interior
casute din lemn mici
Kootenay – dormitor
casute din lemn mici
Kootenay – toaleta
casute din lemn mici
Kootenay – detaliu spațiu de gătit
casute din lemn mici
Kootenay – rafturi