Mama mea, soția mea, toți cei care mă cunosc au avut o predilecție de a zâmbi la ideea că la 1,94 cât am, începând cu vârsta de 18 ani, e firesc ca eu să ajung și să trebuiască să mâ ocup de orice obiect aflat la înălțime. Eu urc și cobor orice-uri în dulapurile de sus din bucătărie sau din cameră, șterg praful sau pun perdele. Asta cu perdelele mă urmărește de când mă știu, cred că și la voi era aproape la fel. Prima dată au fost galeriile cu sârmă și perdeaua era prinsă pe inele, apoi s-a ”avansat” la țeava de 3/4 țoli montată după falsul fabricat din scârț sau ghips-carton. Cel mai aiurea era că la fiecare pus sus sau dat jos de perdele mai atingeam pereții cu capătul țevii, ceea ce atrâgea invariabil critici din partea doamnelor.
De vreo 12-15 ani am ”avansat” din nou și am ajuns la șinele duble, din plastic sau aluminiu în care culisează … ceva de plastic, de care se prinde perdeaua. La noi, la români e invariabil setul de perdea către geam și draperie groasă cât o cuvertură către cameră. Investiția pentru fiecare cameră se ridică la sume astronomice, până când n-am ajuns să trebuiască să schimb acest accesoriu al casei, nu mi-am putut închipui că poți uite așa ușor să ”agăți” pe geam 1000 de lei. Și asta la fiecare cameră, să ne-nțelegem.
De aceea cred că trebuie privit circumspect și analizat bine, bine, de fiecare dată când în urma schimbării domiciliului ajungeți cu doamnele din viața voastră să abordați problema ferestrelor, cu tot ce poate ține de ele. Rulouri exterioare, jaluzele interioare sau exterioare … sau perdele. Personal soluția cu perdelele lamelare nu mi se pare potrivită pentru un apartament, dar poate fi luată în calcul în cazul amenajărilor interioare ale unei case, cu condiția să facem referire doar la spațiile de serviciu, hol, casa scării sau geamuri secundare, cum ar fi cele spre terase. Rămâne soluția cu țesături clasice, iar diversitatea modelelor pe care astăzi vi le pun la dispoziție magazinele de profil este prea mare pentru răbdarea unui bărbat când doamna începe să sorteze și să aleagă. Aveți o mică șansă să contribuiți aici domnilor, la partea tehnică, de montaj. Nu o ratați !
Și vine momentul discuției, ea, doamna, vede doar organza, flori și modele pe care nu le înțelegi pe șina dinspre geam, brocarturi sau catifele ca draperii pe șina dinspre cameră. Ție îți dau lacrimile, pentru că tu, ca bărbat vezi matematic doar metri pătrați, lungimi, multiplii de 1,5 sau 2 per piesă, că știi că trebuie încrețită, altfel ”nu dă bine”. Fă-ți un serviciu, ție, omule ! Pune și tu condițiile tale, cere perdele moderne, cere acționare pentru perdele, telecomandă și motorizare, să poți sta liniștit pe canapea și să comanzi tu, doar printr-o apăsare de buton, când vrei să se facă beznă-n cameră ca să ai cel mai bun contrast la LED-TV-ul unde urmărești ce te interesează. Dintr-o dată negocierea se schimbă, duduia bate des din gene, când realizează că cerințele ei au contra-balans, că ceea ce ea vede și este imperios necesar trebuie impus mai cu grijă, și uite așa începeți negocierea.
Eu zic să te înarmezi cu argumentele de mai jos :
- motorul nu se vede, stă după perdea și se poate monta similar cu sistemele tradiționale de șine
- ai la dispoziție alegerea opțiunii de a se deschide complet lateral sau pornind de la mijloc spre margini
- cu sistemul de motorizare nu mai tragi de țesătură, rezistă mai mult, e un aspect benefic pentru investiția consistentă pe care doamna și-o dorește
- poți personaliza ”programul de lucru” al perdelelor din toată casa, astfel încât seara să te întâmpine cu vizibilitatea cea mai bună când treci în modul Home Cinema iar dimineața, romantismul să debordeze prin ferestrele cu perdelele trase, odată cu răsăritul soarelui. Plus că programul de somn a copilului va fi mai ușor de respectat când îi spui – S-au împărțit pijamalele și s-au tras perdelele
- pe aceeași telecomandă poți integra acționările tuturor automatizărilor din casa ta, care devine mai inteligentă, și nu te dai pe nimic, atunci când la o discuție cu băieții poți să te mândrești cu partea ta de contribuție tehnică în amenajarea locuinței.
2 comentarii Adaugă comentariu
Foarte tare!