Nu mai putem vorbi despre bancile scolii, pentru că pluralul se aplică la mesele de studiu și nu la scaunele pe care am șezut. Banca și bancile sunt piese de mobilier care permit așezarea simultana a mai multor persoane pe același plan de susținere a posteriorului. Epoca modernă le cunoaște doar ca și sofa sau canapele, ceea ce s-ar traduce mai simplu ca fiind bănci stilizate, redimensionate și căptușite cu materiale mai moi decât un țol sau o pătură. Bancile de interior și-au pierdut din lemnul de pe vremuri, au adoptat arcurile, stofe, împâslitura și oferă comoditate.

bancile din lemn pentru exterior

Emotivitatea și bancile

Bancile la care vreau sa fac azi referire sunt acele construcții din lemn, simple ca la începuturi, destinate a oferi locuri pentru mai mulți oameni pe terase sau verande sau pur și simplu în grădină. Avem bănci derivate din scaune care sunt o soluție de mobilare interioară, însă azi nu fac referire la acestea.

Forma este mai puțin importantă, însă utilizarea trebuie să permită apropierea. Promovez contactul direct între oameni, cred foarte mult că social media online ne desparte și ne însingurează.  Chiar și în varianta mai simplă dintre membrii unui cuplu diferă ca apropiere dacă stau pe câte un scaun sau îmbrățișați pe o bancă. Când iesi cu o fată, ca adolescent în parc, unde preferi să stai pe scaune sau pe o bancă? Seara, la foc, pe terasa sau în grădină bancile sunt soluția cea mai bună pentru a păstra căldura trupurilor și a sufletului un timp mai îndelungat.

Utilitatea și bancile

Limita e cerul și vă asigur că ‘nalt îi ceru … și-nstelat. Banca permite construcții foarte simple, din puține elemente, sau dimpotrivă variante elaborate. Puteți folosi doar lemn, chiar și un trunchi întreg, dar și fier sau fontă. Sigur că efectul estetic diferă radical la bancile decupate cu drujba dintr-un trunchi sau la cele din elemente simetrice de stejar ce leagă două picioare de fonta cu stilizări delicate. Tot bancă este și laița tradițională, dar cu același element de utilitate marcat de lada de depozitare de sub șezut se pot construi multe alte variante de banci. Pentru spațiile exterioare, folosite de un grădinar sau de un împătimit de barbeque, nu este deloc de neglijat această opțiune.

Aș îndrăzni să zic că băncile ar trebui să fie piese unicate, potrivite fiecărei amenjări în parte și că nu m-aș încumeta să fabric serii din acest tip de mobilier.

Aștept cu nerăbdare această fază a lucrărilor pentru căsuța mea de la livadă și în acest sens am două alternative ce se doresc selectate. Fie picioarele de fonta de la Turnătoria MAE , fie un buștean de păr sălbatic, cu diametru de 60-70 cm ce așteaptă de 2 ani să vadă ce soartă-i hărăzim. Am o gură maaare până la urechi, gândind, imaginând, abia așteptând să pun în practică visele acestea.

Toate imaginile din acest articol sunt pur inspirative. Sper să apreciați diversitatea, să va inspirați și să procedați la aplicarea viselor ce va flutură prin minte.

Vă rog visați, încercați, cu drag de voi și de ceea ce puteți face cu mâinile voastre !