Antic, Vintage, Vechi … ce știi despre stiluri de mobilier ?

stil mobila Scaun Amish tip Morris, cu spatar reglabil – Stil Mission

Când vorbești despre stiluri de mobilier este dificil fără o bază de cunoștințe solidă.

Când se întâmplă unor iubitori de mobila, cu gusturi cultivate si cunoștințe solide din domeniu sa se întâlnească cu o piesa antica de mobilier, într-un bazar de vechituri, in podul bunicii, într-o casa părăsita sau pe Ebay, apare întrebarea si discuția ce preceda plăcerea achiziției. Din care categorie de stiluri de mobilier face parte? În ce categorie, an, moda si influente se încadrează? Plăcerea cunoașterii este o fântână fără fund, cu cât știm mai multe, realizam cât de mult mai trebuie să învățăm.

Drew Pritchard este un anticar englez pe care îl urmăresc cu foarte mare interes.

Sunt mai multe stiluri de mobilier, curente stilistice, în general dezvoltate de artiști sau comunități care și-au impus stilul. Mobilierul vechi, in mare, pe linii distincte poate fi împărțit în câteva categorii:

Rococco

Originea stilului se găsește in Franța pre-revoluționară si este asociata in general Regelui Louis al XV-lea. Stilul Rococco ocolește simetricitatea si adopta calea unei excentricități grațioase. Mobila Rococco este „jucăușă”, cu piese ornamentate din plin si cu accente predominante aurii sau argintii.

Living in stil Rococco -  stiluri de mobilier
Living in stil Rococco

Chippendale

Provine ca punct de pornire din munca si mâna meșterului tâmplar Thomas Chippendale, fiu de tâmplar englez,  făuritor de cabinete si dresoare din secolul 18. Liniile sunt grațioase, picioarele de mobila stil gheara cu bila caracteristice, tip cabriole si frontoane bogat decorate.

Cabinet Chippendale - mobila antica
Cabinet Chippendale

Stilul Victorian

Fiind primul gen de mobiler ce a intrat in productia de masa este si in acest moment unul dintre cele mai raspandite. Stilul preia si dezvolta elemente din Rococco si Federal, stabilind un stil ce devine o noua referinta. Scaunele victoriene au spatarele deschise, largi, rotunde si picioarele curbate. Influentele gotice se regasesc in ornamentarea masiva, grea, cu insertii de sculptura, fabricata din lemn masiv, cu nuante predominant inchise la culoare.

Dormitor in stil Victorian - mobila antica -  stiluri de mobilier
Dormitor in stil Victorian

Stilul Federal

Cunoscut si ca stilul Imperiului American este caracterizat prin piese de mobilier cu insertii de lemn din esente diferite, linii drepte si constructia usoara. Duncan Phyfe, este considerat cel mai marcant exponent al acestui curent, introducand predominant motive tip lira si suporti cu picioare incrucisate in piesele de mobilier.

Biblioteca in stil Federal- mobila antica
Biblioteca in stil Federal

Stil Mission

Este larg raspandit si cunoscut ca si Arta si Mestesug. Preponderent lemnul de stejar masiv este materialul de baza, iar segmentul Amish se incadreaza in aceasta categorie.  Originea se pozitioneaza in sfarsit de secol 19 inceput de secol 20 ca un raspuns la opulenta mobilierului victorian si se caracterizeaza prin piese robuste, durabile si mai ales manufacturate. S-a dorit a fi o alternativa la mobilierul produs in masa. Emblematic pentru acest curent sint liniile simple, drepte, iar panourile nu au decoratiuni. Scaunul Morris este cel mai cunoscut exponent, o imbinare de simplitate si functionalitate fiind primul scaun cu spatar reglabil.

Scaun Amish tip Morris, cu spatar reglabil - Stil Mission - - mobila antica
Scaun Amish tip Morris, cu spatar reglabil – Stil Mission

Stilul Modern

Asociat scolii germane Bauhaus a aparut in jurul anului 1930 si e cunoscut ca si Modernism de mijloc de secol. Evita decoratiunile in exces si adopta liniile drepte, suprafete lucioase si design asimetric.

Bucatarie in stil Modern -  stiluri de mobilier
Bucatarie in stil Modern

Cu drag, de moda veche.

stil mobila
5 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

8 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1 Comentariu nou

    …frumos ramai fara cuvinte si incepi doar sa visezi….

  2. #2 Comentariu nou

    Stilul federal! ..Mamaaaa! PERFECT!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.