” Academia Romana este cel mai înalt for ştiinţific şi cultural al României, care reuneşte personalităţi marcante din ţară şi din străinătate din toate domeniile ştiinţei, artei şi literaturii. ” – adică tot ce reprezintă educație pentru un om.

Salut cu această ocazie prima intervenție notabilă a acestei instituții pe care 25 de ani am considerat-o ca fiind un templu împăienjenit unde se vorbește în șoaptă pe holuri printre statui și reminiscențe ale vremurilor trecute. Nu credeam că vreodată bagajul național de inteligență va interfera cu noi muritorii de rând, că se vor coborâ de pe piedestaluri și vor glăsui în termeni de înțeles pentru cei cu obârșie modestă și fără educație multă.

educație
Academia Romana cladirea noua

De educație e vorba aici și este un subiect pe care il discut tot a doua zi cu toți părinții copiilor de vărsta școlarului pe care îl am. Consider subiectul unul de foarte mare importanță și mă consum interior văzând nonșalanța cu care parlamentarii și autoritățile competente tratează propunerile de modificare a programei școlare. Am ascultat fără clipire prezența și cuvintele academicianului Solomon Marcus pe marginea problemei și am ajuns să îi dau dreptate lui Moise Guran că nu ni-l merităm. O persoană cu asemenea vârstă să poată emite idei atât de actuale și cu o asemenea deschidere, plus notorietatea de care se bucură în rândurile intelectualității m-au făcut să sper că totuși, poate, poate ceva se poate întâmpla. Suntem neputincioși în fața luptelor politice susținute de votul unor majorități manipulabile, iar puținii oameni care par a mai judeca în țara asta se simt lipsiți de mijloace ca să poată deturna mersul general spre prăpastie.

despre educație si Academia Romana

Stăm de 25 de ani și asistăm la un spectacol jucat de oameni politici corupți și josnici ca principii având ca alternativă doar lupta cu morile de vânt sau plecarea din țară. Eu am ales să nu plec și periodic revizuiesc această decizie, întrebându-mă unde am greșit.

Academia RomanaDacă doar pare că ceva se mișcă și că oameni cu putere de influență chiar vor parcurge pași spre o normalitate pe care toți o gândim, însă nu se vede pusă în practică nicaieri, atunci cred că tot e de bine. Nu am idee cum se poate concretiza opinia publică neînregimentată politic, atâta vreme cât o nație e preocupată de câștigul imediat al traiului zilnic, jonglând mai mult sau mai puțin principial prin hățișurile ori mrejele unei construcții pe care toți o detestăm însă nu avem puterea să o desfințăm. Chirilă spunea că ne trebuie lideri pe care să nu-i invidiem. Profesorul meu de matematica din liceu ne-a demonstrat că toată această teorie pe care o studiem când ne școlim este vorbă goală pentru că nu putem aplica practic nimic din ceea ce învățăm.

Mergem pe o linie greșită și dacă Academia Română este azi un reprezentant al opiniei publice dând glas unei voințe de schimbare și revizuire eu susțin acest demers și mi-aș dori să fie tot mai multe voci publice auzite.

Vreau pentru copiii mei o educație care să îi învețe să pescuiască, nu să le pună peștele în mână sau mai rău, să îi învețe să întindă mâna spre pește și să fie condiționați de acordarea votului către cel care catadicsește să îi hrănească.

Ufff, am deraiat de la contextul blogului, însă cred că am o justificare de corectitudine față de conștiința mea și față de principiile pe care mi le doresc respectate trimițând în spațiul online aceste gânduri.

Trai bun s-aveți !