Oare cât ne mai suporta mama Terra?

Terra - National Geographic

N-am picat în butoiul cu nebunie ci în cel al amărăciunii. Am în minte atâtea gânduri anapoda ce conturează o singură imagine, dar totuși nu aș vrea să bat câmpii și să pot exprima o idee unitară.

Terra - National Geographic

Am început de la considerația referitoare la învățământul din zilele noastre care, așa cum a susținut și recent plecatul dintre noi, academicianul Solomon Marcus, ne împuie capul cu prea multe considerații teoretice, fără aplicabilitate practică, directă, cu vreun folos palpabil. Memorăm, nu învățăm, dogme predate de profesori împăienjeniți și blocați în timp și propriile neputințe și suntem evaluați după capacitatea de a regurgita slovă seacă, negândită. Edison a inventat patefonul pentru inregistrare și redare, nu era nevoie de școală pentru asta.

Voi încerca pentru copiii mei să îi duc în natură cât mai des, la biblioteca doar când vor dori și nu la un raft anume, la sport cât mai mult cu putință și la studiul limbilor străine în cadru lejer cu insistență. Vreau să cresc oameni care gândesc, care raționează și tot ceea ce trebuie să le ofer este bun simț, respect pentru ei înșine și cei din jur, încredere în forțe proprii și dorința de a explora. Explorarea înseamnă pentru mine istorie și geografie, înseamnă călătorii, înseamnă experiență proprie.

Nu vreau să filtrez ceea ce ei văd și aud, ci vreau să afle cât mai mult cu putință și să judece cu propriul creier și să simtă cu propria inimă.

Nu vreau să cresc roboți pentru sistem, nu vreau să le găsesc locul în matricea clasică, școală, absolvire, familie, slujba, credite, pensie, moarte.

Fiecare dintre aceste experiențe pe care le vor parcurge în viață trebuie să li se potrivească, nu să fie pașii necesari și impuși. Ideea de slujbă, salar, remunerație, program, subalterni și șefi mi se pare cea mai greu de suportat, seamănă cu lanțurile robiei, și pentru subalterni și pentru șefi. Căștigăm bani pentru că nu putem trăi altfel, dar oare le-ați trasmis copiilor voștri cunoștințe și mijloace să nu fie sclavii banilor? Știu singuri să mănânce, să bea și să cultive ceva ce poate fi mâncat? Pot fi obținute acestea și fără bani? Pot alege să nu fie în subordinea cuiva? Trăiesc într-un stat teoretic democrat și sunt cetățeni liberi și cu dreptul la proprietate garantat, cu ocrotirea familiei. Mie deja îmi vine să zâmbesc, sunt vorbe goale. Plătim cu timp și cu viața fiecare libertate închipuită. Timpul familiei mele, cel dedicat copiilor, sănătatea și gândurile mele sunt cele mai importante valori, nu banii câștigați vânzând altora toate acestea. Numărăm ani pe bandă rulantă, de la un salar la altul, așteptând pensia, când vom fi secătuiți de boli și vlagă, părăsiți de copii și așteptăm viața veșnică umplând buzunarele celor ce ne promit absolvirea păcatelor.

Ceva nu este deloc bine în toate astea, eu personal am tot mai mari îndoieli, Nu sunt nimic pentru clasa politică, nici unul înregimentat nici manipulabil cu bani de la buget, nici tâmpit sau de vânzare. Nici unul dintre mesajele lor nu mă atinge, pentru că nu am nimic de vândut și n-au ei bani să mă cumpere. Plătim taxe pentru orice și sunt tot mai puține pe gratis. La asta ajutăm noi când vindem și ce n-are preț.

Renunt la politica ca si exemplu negativ, vedem ca clima se schimba, ca specii dispar, contorizam resursele naturale să vedem cât ne mai ajung, trăim intens crize economice și evenimente efemere de zi cu zi, fără măcar să ne oprim și să evaluăm ce anume cauzează toate acestea. Nu ne vom schimba, nu ne vom îmbunătăți și de aceea ceea ce pot să facă toți cei ne-adormiți, printre care îmi doresc să cred că mă număr și eu, este să încercăm să ne detașăm de somnambulismul acesta. Eu nu vreau să fiu deosebit de ceilalți dar refuz sa fiu masă de manevră inertă.

Ceea ce facem noi cu viața noastră este de vină și permite unui astfel de sistem să existe și să ne conducă. Pentru că alegem să ne trăim viețile în amăgire și naivitate. Pentru că nu vrem ceva, produs al minții și simțirii noastre ci vrem ce ni se oferă, ce ni se promovează sau laudă. Alergăm după iluzii, o poziție socială, deținerea unui bun material sau a sumelor de bani ce ne fac uscați de dorințe. Nu mai pot cumpăra avuții ăstei lumi nimic ce să îi facă fericiți, pentru că ceea ce contează cu adevărat e gratis și nu are etichetă de preț.

Distrugem planeta asta secătuind-o de vlagă, fără să știm că noi îi suntem oaspeți. Am putea trăi în pace și armonie cu ea, folosind ceea ce mama Natură sau Terra ne oferă așa cum oferă tuturor viețuitoarelor ce trăiesc pe ea. Oameni, animale, plante suntem la cheremul Naturii și are puterea să se scuture de noi oricând. Încă ne mai rabdă, și ne va răbda mult timp. până când noi singuri, în neștiința noastră ne vom prăbuși sub propriile greșeli. Natura ne arată de fiecare dată că tehnica nu are putere asupra ei, că mașinile noastre sunt neputincioase și ceea ce oamenii au clădit în ani Natura poate să distrugă în clipe. Ceea ce Natura a clădit în milioane de ani, poate reface în milioane de ani, chiar dacă noi le distrugem.

Oare asta nu e suficient de evident și simplu arătat încât să ne facă să ne liniștim, să ne revenim în simțiri de decență pentru ce vrem de la viață, de la cei din jur, de la noi înșine?

Nu știu de ce am scris asta, dar mi-au venit în gând privind o colecție de imagini de la NG, în care vedeam Natura și mă bucuram de frumusețea ei, firească. Așa am realizat că noi nu mai suntem naturali, că ajungem să închidem naturalul cu garduri , în rezervații și privim cu mirare la ceea ce de fapt ar trebui să ne înconjoare.

Oare ce veți înțelege?

Terra - National Geographic

Terra - National Geographic

Terra - National Geographic
Jaluit Atoll Lagoon, Marshall Islands

Terra - National Geographic

Terra - National Geographic
Imagini frumoase de pe Terra
Terra - National Geographic
Imagini frumoase de pe Terra

Terra - National Geographic

Terra - National Geographic
USA; Oregon; Lake Creek; fall color- Credit as: Don Paulson, www.donpaulson.com

Terra - National Geographic

Terra - National Geographic

Terra - National Geographic
Imagini frumoase de pe Terra
Terra - National Geographic
Imagini frumoase de pe Terra
Terra - National Geographic
Lake Enol. Covadonga. Picos de Europa National Park. Asturias. Spain
Terra - National Geographic
Imagini frumoase de pe Terra
Terra - National Geographic
Oil Seed Rape (Brassica napus) fields, Bad Doberan, Germany

Nu-i așa că e frumos? Oare de ce uităm sa ne bucurăm și să prețuim realitatea?

Terra - National Geographic
15 poze au fost adaugate la acest articol.

Vezi galeria →

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.